Menu

joi, 10 noiembrie 2011

Freaks

 

   Inca de mici copii, punem etichete oamenilor si lucrurilor din jurul nostru, incepand cu ursuletul de plus care pare acum invechit in comparatie cu papusile noi cumparate de mami si tati si terminand, mai apoi chiar cu persoane reale care nu sunt pe placul nostru, doar pentru simplul fapt ca nu gandesc la fel ca noi.
    De cate ori nu vi s-a intamplat chiar voua sa va catalogati colegii de clasa drept "ciudati" fiindca nu reusesc sa se integreze ori nu au aceleasi gusturi ca voi in materie de muzica,haine etc.?V-ati gandit ca poate si voi, la randul vostru, sunteti considerati astfel?Lasand asta la o parte sa luam, pentru inceput, termenul de "ciudat", care conform DEXonline inseamna "ceva care iese din comun, care șochează (prin aspect, manifestări, evoluție etc.); curios, straniu, bizar;".Neobisnuitul a starnit intotdeauna un anume interes oamenilor, acestia fiind in prima faza indignati, incercand mai apoi sa-l inteleaga, iar cand insfarsit reusesc, il banalizeaza.Un alt termen esential de priceput este "banal" ce inseamna "lipsit de originalitate; obișnuit, comun" , precum si "original" al carui sinonim este "unic".Tragand linie si analizand ce avem pana acum, am putea spune ca unicitatea este intotdeauna apreciata, iar pentru a fi unic este intotdeauna nevoie de un gram de ciudatenie, acea ciudatenie ce te diferentiaza de ceilalti,acea ciudatenie ce te reprezinta pe tine,ce te face special.
   In concluzie fiecare suntem ciudati in felul nostru, suntem priviti diferit de catre restul lumii si tocmai acesta este farmecul personalitatii omului.


P.S.:Dupa mine, ar fi mai repede o jignire sa nu fiu numita ciudata.




luni, 12 septembrie 2011

The beginning of the end...[Partea a II-a]

   Well...chiar deloc cum ma asteptam.Sau poate da?Va spuneam in postarea anterioara ca ma astept la barfe, intrigi, suparari.Ce credeti?Am avut dreptate!Si chiar asa din prima zi...Pai normal, ca doar tre` sa incepem anul in forta nu?!
   Damn >.< iar incep cu partea negativa?Vreau sa va spun ca am fost placut surprinsa de comportamentul colegilor si chiar m-am bucurat de imbratisarile, alea mai artificiale decat posterioru` "asistentelor TV" de la Antena 1[daca se poate asa ceva].Bineinteles, nu CHIAR toate au fost false...nu majoritatea din ele cel putin, ceea ce ma bucura nespus de mult^^.Sigur, sigur, toate bune si frumoase, dar mai e o problema.Diriga!!!Nu va imaginati cine stie ce scorpie, care te taxeaza la cea mai mica miscare gresita.Noo, nici pe departe!Diriga e cea mai bleaga, imprastiata, haotica persoana pe care o cunosc.Mai aeriana decat aerul, ce mai?In incercarea de a parea impunatoare, pentru a ne insufla respect si pentru a ne atrage atentia cu privire la orarul tempora[care apropo, SUCKS]pe care il flutura triumfatoare in fata noastra, nu a reusit decat sa se starneasca si mai mult amuzamentul.Era toata rosie din cap pana in picioare, asa ca alegerea unei camasi intr-o nunata asemanatoare nu a prea avantajat-o.Just joking, diriga e o persoana buna, naiva, dar buna.
   In incheiere, am plecat cu toti la McDonald's pentru a ne inneca amarul, in cola acidulata si nestea.Si ma credeti sau nu, chiar astept ziua de maine.Presimt ca va fi un an de neuitat...acum ramane de vazut daca se vor intampla lucruri bune sau...nebune.

vineri, 9 septembrie 2011

The beginning of the end...



   Back to school...again.Doar ca de data asta e ceva diferit.E ultimul an din generala, iar eu sunt intr-o oarecare masura tematoare.As vrea sa aman cat de mult posibil inceputul clasei a VIII- a si totodata as vrea sa se termine totul cat mai repede.Pe parcurs ce zilele vor trece, stiu ca aceasta teama ma va cuprinde din ce in ce mai mult...stresul, frica de necunoscut.Am fost intotdeauna o persoana deschisa la nou, insa asta nu inseamna ca la inceput nu am si eu dubiile mele.
   As putea spune ca sunt si putin dezgustata de toate dulcegariile de fatada, de care vom avea cu totii parte in prima zi.Imbratisari, pupicuri sau fraze stupide gen "mi-a fost atat de dor de voi" de care mi s-a acrit detot.Nu ma pot plange totusi de toti colegii, fiindca, spre norocul meu am nimerit intr-un colectiv destul de OK.Nu suntem noi chiar cei mai apropiati, ne suparam repede, insa in general ne impacam tot atat de repede.
   Singurul lucru care nu-mi convine este faptul ca 90% dintre ei pun prea mult pret pe aparente, respectiv pe prima impresie.Au si acum conceptii si idei legate de unii colegi, printre care si eu , cum ca sunt prea prostuti, sau dimpotriva prea "tocilari"...prea timizi ori prea rationali.Cel din urma imi este si mie atribuit.Eu una nu ma consider o persoane rationala, din contra de multe ori spun ca sunt prea visatoare...dar normal ca ei judeca totul dupa aparente.Acum scuzati-ma daca sunt eu prea incuiata sau altceva, insa anumite lucruri care lor li se par "excentrice"...sunt chiar lipsite de bun-simti, si nu consider ca trebuie sa jignesti pe cineva ori sa te comporti ca unu` scapat de la Spitalu` 9 in timp ce mergi pe strada, pentru a fi catalogat drept o persoana care " traieste viata din plin".Un alt lucru care ma deranjeaza, insa cu asta chiar nu am ce face, este faptul ca aproape toti se lasa influentati de parerea celor din jur si nu au propria personalitate...spre exemplu i se scoala unuia piticii pe creier peste noapte si "se face emo"...mda totul de dragul modei, bineinteles.Se apuca sa asculte te miri ce melodii despre sinucidere, nenoroc in dragoste etc.[cu toate ca el nu are nici in clin, nici in maneca cu asta], se autonumeste rocker, iar in ochii celorlalti este "cool".Peste 2 saptamani, vezi juma` de clasa adoptand acelasi stil, in speranta ca vor intra si ei in gratiile pustilor tari din scoala.Si cat ii tin toate astea?Minune daca macar un semestru, pentru ca dupa ceva vreme se plictisesc si se fac rapperi sau mai stiu eu ce -.-" .
   Recunosc ca o buna perioada m-am lasat si eu influentata de ei[in jur de un an si jumate].Nu total, insa suficient cat sa pot fi luata in serios.Spre binele meu, am deschis ochii si am realizat ca nu faceam decat sa ma transform incet-incet intr-o marioneta fara opinii, care nu copia decat ce vedea in jur.Si asa au facut si multi dintre colegii mei, insa nu toti.In sfarsit, anul trecut m-am inteles foarte bine cu majoritatea dintre ei, spre mandria mea, fara sa ma las influentata de data asta.
   Ei bine, acum ca am facut o trecere in revista a anilor precedenti, sa vedem ce asteptari am de la a VIII- a.Eu personal nu cred ca voi avea probleme, insa cred ca va fi un an plin si nu numai pentru ca urmeaza examenele ci si datorita de barfelor si intepaturilor dintre colege...phoai o sa fie mai ceva ca in Gossip Girl :)) cel putin din cate mi-am putut da seama din conversatiile la telefon pe care le-am avut cu fetele.Hmm ca sa o citez pe A. " se pare ca toti isi dau arama pe fata".
   Ehhh...dar nu pot spune ca nu-mi vor lipsi discutiile din pauza, planurile "geniale" in incercarea de a o face pe colega din spate sa pice prost in fata tipului pe care-l place, comentariile rautacioase la adresa profilor, certurile cu femeia de servici, pauzele pierdute in baia fetelelor, injuraturile unui coleg atunci cand nu-i convine provocarea primita la "Invarte sticla", entuziasmul cu care asteptam noul numar din Cool Girl[sau Bravo sau Popcorn...ne multumim cu orice :))] pentru ca mai apoi sa il citim in grup in timpul orelor de sport...Acum ca privesc per ansamblu toate astea au farmecul lor si intr-un fel sau altul imi vor lipsi toti, fiecare in parte, cu toate calitatile si defectele pe care le au.




   I <3 you, guys si sunt gata de ultimul an alaturi de voi!!!








joi, 1 septembrie 2011

MTV Video Music Awards 2011


   Ehee...Cat am asteptat eu premiile astea, sau mai bine zis reluarea lor :)).Si totusi, in ciuda speculatiilor de pe net, nu a fost chiar un show de neuitat.Sad :((...A fost o editie slabuta din puctul meu de vedere, iar aici ma refer strict la premii, caci spectacol a fost cat cuprinde[bine nu chiar cum ma asteptam, dar merge]. Momentele mele preferate au fost clar cele cu Gaguta Jo Calderone, in special atunci cand i-a inmanat premiul lui Britney[cine ar fi crezut ca Lady GaGa e buna si ca actrita], dar si momentul cand Chris Brown " si-a luat zborul".


Castigatorii MTV VMA 2011:

Video of the Year: 

Best Male Video: 

Best Female Video: 

Best New Artist: 

Best Pop Video: 

Best Rock Video: 
Foo Fighters - "Walk"

Best Hip-Hop Video: 

Best Collaboration: 

Best Direction in a Video: 

Best Choreography in a Video: 

Best Special Effects in a Video: 

Best Art Direction in a Video: 

Best Editing in a Video: 

Best Cinematography in a Video: 

Best Video with a Message: 

Vanguard Award: 
Britney Spears

   Ei,pareri?




  

duminică, 28 august 2011

Shopping - MiniPRIX


   Hey girls!Primul articol legat de moda ^^.Maine merg pentru prima data intr-un magazin MiniPRIX...chiar sunt curioasa sa vad care-i treaba cu magazinul asta.Am auzit multa lume vorbind despre el, inclusiv cateva fete "fashioniste" de pe la scoala, iar in principiu am inteles ca au produse de calitate la preturi reduse.Acum sa vedem daca au ce vreau eu =)).Pot spune ca sunt inca in cautarea propriului meu stil.De la an la an mi l-am schimbat, in functie de "pasiunile trecatoare" pe care le aveam eu si colegii mei, dar lucrul asta a luat sfarsit anul trecut.Sorry guys, dar refuz sa imbratisez stilul "skater-girl" si nici prea girly nu vreau sa fiu[da, R. cu tine vorbesc].Acum mai ramane de gasit ceva...original.Mda, pai m-am gandit ca de data asta sa incerc ceva diferit, asa ca nu ma voi axa pe un anume tip de imbracaminte.Si prin asta vreau sa spun ca noua garderoba poate cuprinde de la cardigane in nuante pale, pana la geci de piele [din astea vreau neaparat>.<].
   Revin cu detalii despre parerea pe care mi-a lasat-o magazinul, dar va scriu si despre ce mi-am cumparat.
EDIT:So,am revenit cu detalii.Ce impresie mi-a lasat magazinul...bunicica sa zicem.Dupa ce am cotrobait prin haine si am cautat ceva interesant nu am gasit decat o geaca de piele gri[ceea ce ma multumeste] si 2 cardigane.Si cu ce m-am ales?Cu o durere de spate groaznica dupa ce am urcat si coborat scarile de la etajul 2 pana la parter, de nu stiu cate ori.Referitor la calitatea hainelor, pot doar sa zic ca e categoric mai buna decat ma asteptam.Acum nu stiu daca am nimerit intr-un moment prost, dat fiind faptul ca era aproape 1 septembrie si acolo era plin de hainute minuscule de vara, ori asa e deobicei.In principiu e un magazin bunicel pe care merita sa-l vizitati cand n-aveti ce face pe acasa[chiar daca e foarte departe de mine, tocmai in Pacii].Si daca nu va gasiti nimic, no worries , sunt o gramada de magazine gen "toate produsele numai 12 lei" unde puteti gasi lucruri interesante.
   In incheiere, nota mea pentru magazin este 8/10.



vineri, 26 august 2011

Clip nou: Rihanna - Cheers(Drink to That)


   Ei...am facut ceva ce credeam ca nu voi face niciodata =)).E drept ca mi-au placut destul de mult cateva melodii ale Rihannei, dar nu credeam ca voi ajunge vreodata o fana infocata.Se pare ca m-am inselat, iar (ex)Red RiRi este acum una din cantaretele mele preferate.Ce-mi place la ea?...Pai melodiile foarte catchy, stilul ei, faptul ca e rebela si vocea ei, desi sunt constienta cu nu are chiar cele mai bune prestatii live.
  Bine, bine v-ati prin ca-mi place, asa ca sa revenim la subiect si anume noul ei clip, acela pentru Cheers(Drink to That) extras de pe albumul Loud.Clipul cuprinde secvente din timpul liber al artistei, din culisele turneul "Loud", precum si din timpul concertelor.Pe langa Rihanna in clip mai apar si Avril Lavigne["iei-ul" ala cam sacaitor ii apartine],Jay-Z,Kanye si Cee Lo Green.
  Parerea mea despre clip ...pur si simplu TARE.Emana energie pozitiva!In caz ca nu l-ati vazut pana acum, puteti sa-l vizionati mai jos.Sa-mi spuneti daca va place. ^^




joi, 25 august 2011

Alta si totusi aceeasi




   Nu, in titlu nu e vorba de mine, ci de o colega de clasa.Ce-i drept...ea chiar s-a schimbat, o schimbare radicala as putea spune.Si daca n-ai fi cunoscut-o tot ti-ai fi putut da seama ca s-a schimbat.Si-a schimbat locuinta, stilul, prietenii si implicit anturajul...si toate astea in doar 3 luni de zile.
   Am fost la fel de socata precum restul fetelor sa vad cat de mult se poate distanta de tine o persoana pe care ai crezut-o apropiata.O lunga perioada nu am vorbit cu ea pe messenger...nu ca ar fi intrat prea des, dar mai tarziu, prin iulie cred, am luat legatura cu ea si mi-am dat seama ca nu se schimbase atat de mult pe cat credeam noi.Am incercat sa o accept, cu noile lucruri care ii faceau placere acum, chiar daca nu eram de acord cu majoritatea dintre ele si am realizat ca inca imi era o prietena buna.Pacat ca sunt singura care a realizat acest lucru.
   La urma urmei nu despre asta este vorba in viata?Sa incerci sa te schimbi, sa treci prin tot felul de etape pana sa ajungi sa te cunosti pe tine, pana cand te regasesti?Asta am incercat sa le spun si eu lor...dar se pare ca majoritatea sunt inca "stare de soc", asadar incapabile sa puna prietenia ei mai presus de niste conceptii prostesti.
   Sper doar ca pana incepe scoala sa treaca peste prejudecati si sa incerce sa o accepte asa cum e, mai ales ca e ultimul an pe care il vom petrece impreuna.